Italia, la picioarele lui „Super Mario”!** Balotelli a înscris iar și a reușit o execuție GENIALĂ‚! VIDEO: Faza care i-a lăsat fără replică pe adversari

Italia, la picioarele lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapă ciudată în Serie A, acolo unde doar 6 meciuri din cele 9 disputate în acest weekend, până în acest moment s-au terminat egal.

După dubla din partida cu Udinese (la debutul în tricoul „diavolilor”), Mario Balotelli a fost încă o dată salvatorul lui AC Milan, care a smuls un egal in-extremis, în disputa de pe Stadio Is Arenas, contra lui Cagliari. Gazdele deschiseseră scorul înainte de pauză, prin Ibarbo, dar formația lui Allegri a obținut un penaty, în minutul 82, iar fostul atacant al lui City nu a ratat.

„Super Mario” a evoluat foarte bine, reușind pe final să trimită încă o dată mingea în poarta adversarilor, după o execuție din foarfecă laterală. Din nefericire pentru fanii Milanului, golul a fost anulat, arbitrii considerând că mingea a depășit terenul de joc la recentrarea lui Robinho (Vezi aici faza).

Milan urcă pe locul 4 și rămâne în plasa formației lui Radu Ștefan, Lazio (3 puncte sunt între cele două echipe) în duelul pentru ultimul loc calificant în Champions League.

Probleme pentru Roma

Presa italiană îl încolțise pe Zeman după înfrângerea de pe teren propriu din etapa trecută, contra lui Cagliari, scor 2-4, pentru titularizarea lui Goicoechea în poarta romanilor. Toți mizau că Lobonț va avea în sfârșit ocazia să arate ce poate în această săptămână, dar noul tehnician al lui AS Roma, Aurelio Andreazzoli a preferat să apeleze la Stekelenburg.

O variantă neinspirată, pentru că Totti&Co au pierdut în această seară, la Sampdoria, scor 3-1, astfel că goalkeeper-ul român este din nou în cărți pentru un loc în primul `11`.

Rezultate Serie A

Ieri

Juventus – Fiorentina 2-0

Lazio – Napoli 1-1

Azi

Parma – Genoa 0-0

Atalanta – Catania 0-0

Bologna – Siena 1-1

Cagliari – Milan 1-1

Palermo – Pescara 1-1

Sampdoria – AS Roma 3-1

Udinese – Torino 1-0

Inter – Chievo (de la ora 21:45)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×